Fiecare început de an şcolar ne pune în faţa aceloraşi probleme : profesori puţini şi nemulţumiţi, unităţi de învăţământ neautorizate, aflate în plină reparaţie sau din contra în paragină, fără apă sau căldură, cu mobilier vechi şi necorespunzător etc. Deja ne-am obişnuit ca în fiecare toamnă presa să fie plină de astfel de semnalări, însă foarte puţină atenţie se acordă comunităţilor de români din spaţiul ex-sovietic, ale căror probleme sunt cu mult diferite de cele mediatizate anual în România.
Pentru o parte din conaţionalii noştri nici una din situaţiile amintite nu mai contează. Şi nu pentru că la ei toate aceste probleme ar fi rezolvate ci pentru că în comparaţie cu ceea ce trebuie să îndure pentru a putea învăţa în limba lor maternă, “micile scăpări de ordin organizatoric” chiar nu mai contează.
Pentru etnicii români din stânga Nistrului, începerea şcolii nu este un motiv de bucurie ci unul de tristeţe, şi asta pentru că indiferent de opţiunea lor, fie că aleg să înveţe în limba română fie că aleg limba “moldovenească” cu alfabet chirilic, mai devreme sau mai târziu vor avea de suferit. În situaţia lor nici o alegere nu e uşoară, ci din contră este decisivă pentru viitorul acestora. Dacă aleg să-şi renege trecutul şi originile ca să scape de prigoana autorităţilor, suferinţele îndurate de părinţii şi bunicii lor vor fi fost în zadar. În plus vor fi întotdeauna marginalizaţi pentru că oricât de bine ar şti rusa în ochii comuniştilor tot români rămân. Dacă aleg să lupte cu autorităţile comuniste şi să studieze în limba strămoşilor vor avea de îndurat permanent discriminările miliţiei nistrene în raport cu cetăţenii ruşi sau ucraineni, pentru că în Transnistria timpul a stat în loc iar de drepturile omului se vorbeşte doar în cărţi.
Autorităţile separatiste de la Tiraspol duc o adevărată campanie de epurare etnică împotriva populaţiei româneşti, neobosindu-se nici măcar să ascundă acest lucru. Totul se face la vedere, în ciuda condamnării repetate, de către instituţiile internaţionale, a acţiunilor regimului comunist, desfăşurate sub protectorat rusesc. Aşa se face că în zona transnistreană au mai rămas doar opt şcoli în care se predă în alfabet latin în ciuda faptului că populaţia românească reprezintă aproximativ 35% din populaţia regiunii. E drept că limba română se studiază şi în 32 de şcoli româneşti şi în 15 şcoli mixte, însă în aceste instituţii se foloseşte alfabetul chirilic, un fel de struţo-cămilă inventată de acoliţii lui Igor Smirnov pentru a mai potoli din nemulţumirile etnicilor români. Chiar şi aşa şcolile cu predare în limba română, fie ele cu alfabet latin sau chirilic, sunt insuficiente întrucât în aceste şcoli învaţă doar 30% din copii de etnie română, restul fiind nevoiţi să studieze în limba rusă.
Dacă clasele în care se predă limba română cu alfabet chirilic sunt considerate un adevărat privilegiu acordat populaţiei româneşti de către administraţia nistreană, situaţia este cu totul alta când vine vorba de cele opt şcoli cu adevărat româneşti. Acestea pot fi închise oricând întrucât funcţionează fără autorizaţia organelor transnistrene, cum de altfel s-a şi întâmplat în 2002 cu Şcoala din Grigoriopol, ai cărei elevi şi profesori sunt nevoiţi în prezent să parcurgă zilnic aproximativ 40 km până la o altă şcoală de pe teritoriul Republicii Moldova pentru a-şi putea continua studiile în limba română. Şi de parcă acest lucru n-ar fi fost destul, regimul separatist a instituit şi un control excesiv asupra autocarelor cu care sunt transportaţi elevii, ca nu care cumva să se ascundă printre ei vreun terorist notoriu sau duşman al “poporului nistrean”. Aşa se face că atât copiii cât şi profesorii întârzie deseori la cursuri, asta când sunt lăsaţi să treacă, căci în Transnistria legea se aplică după bunul plac al autorităţilor.
Nici profesorii şi elevii care au rămas în stânga Nistrului nu au o viaţă mai uşoară. În timp ce cadrele didactice sunt deseori agresate fizic, elevii care aleg limba română, sunt nevoiţi să-şi continue studiile în Republica Moldova sau România căci absolvenţii instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română nu au dreptul de a se înscrie la cursurile universitare din Transnistria. Practic, autorităţile transnistrene şi-au făcut un scop în sine din persecutarea etnicilor români şi, implicit, descurajarea învăţământului românesc, mai ales dacă luăm în considerare declararea celor opt şcoli româneşti drept instituţii nestatale şi sistarea acordării de fonduri necesare funcţionării acestora. De altfel, şcolile româneşti îşi desfăşoară activitatea pe unde pot în sedii improvizate, improprii actului educaţional. Liceul românesc din Dubăsari, spre exemplu, funcţionează într-o fostă bază de odihnă dezafectată, în timp ce liceul românesc din Tighina, activează în 3 blocuri, situate în direcţii diferite ale oraşului. Mai mult, miliţia nistreană blochează şi ajutoarele externe destinate liceelor româneşti, chiar dacă acestea constau deseori în manuale şi materiale didactice.
În aceste condiţii nu nai miră pe nimeni faptul că populaţia de etnie română din stânga Nistrului a scăzut cu circa 10 procente de la instaurarea regimului separatist a lui Igor Smirnov, acesta putându-se lăuda, din acest punct de vedere, cu performanţe similare capilor bolşevici din perioada războiului rece. Rămâne de văzut însă ce se va întâmpla când cei care hotărăsc cu adevărat soarta Transnistriei, liderii de la Kremlin, se vor plictisi de autoproclamatul preşedinte şi-l vor înlătura aşa cum a făcut şi el cu opozanţii săi. Atunci poate va fi şi el nevoit să-şi demonstreze adaptabilitatea, căci tare frumos ar fi să-l vedem pe domnul Smirnov învăţând o limbă străină, de ce nu chiar româna.
Victor Roncea suprins de Agerpres în 13 iunie 1990: O fotografie cu mine
fotografiind
-
Am găsit întâmplător în Arhiva Agerpres o fotografie cu mine fotografiind.
Acțiunea surprinsă se petrecea pe 13 iunie 1990, pe la orele prânzului. Mă
văd t...
Acum 4 luni
