În 2013 producția modială de vehicule s-a ridicat la 87,2 milioane de
unități la nivel global, cu 3,6% mai multe decât în 2012, potrivit
primelor cifre bazate pe informațiile locale și colectate de Organizația
Internațională a Constructorilor de Autovehicule, informează
http://autoindustry.ro. România se află pe locul 26 în lume.
Producția de vehicule a crescut
cu circa 3 milioane bucăți la nivel global, cererea fiind în continuă creștere.
Cel mai mare volum de vehicule a fost produs în China, aceasta cunoscând
o creștere de 14% față de anul trecut, în timp ce mai multe țări cu
producție semnificativă au construit mai puține automobile (Japonia,
India, Canada, Rusia).
România se află pe poziția 26 în lume, cu un total de 410.997vehicule
construite, o creștere de peste 20% față de 2012 când producția se
ridica la numai 337.765 vehicule.
Deși avem producții semnificativ mai mari decat vecini ca Serbia
(10.905), Ucraina (50.449), Ungaria (222.400), România (410.997) este
totuși în urma unor state mici, dar care au dezvoltat o industrie auto
performantă precum Cehia (1.132.931) sau Slovacia (975.000).
În acest context, este necesar ca Guvernul să prioritizeze proiectele de
legare cu autostrăzi a Piteștiului și Craiovei pentru facilitarea
transportului de autovehicule și reducerea costurilor de livrare.
Darius Vlad
Sursa:
http://www.condei.ro/romania-se-afla-pe-locul-26-in-lume-la-productia-auto/