duminică, 29 martie 2015

Condei.ro: Incă o escadrilă de avioane F-16 ?!

reÎn contextul negocierilor în legătură cu ”Pactul pentru apărare”, ministrul Mircea Dușa a anunțat că România își dorește cumpărarea altor 12 avioane de luptă americane, de tip F16. Există deja un proiect de achiziţie în Ministerul Apărării şi urmează să fie transmis în curând Guvernului.

Conform informațiilor oferite de ministrul Dușa, șase aparate de luptă din escadrila deja comandată de ţara noastră au fost deja modernizate , iar piloţii români au început pregătirile de zbor în Portugalia. România ar mai putea cumpăra în următorii ani alte 12 avioane de luptă F-16. „Pentru a-și realiza capacitatea negociată în 2004 cu NATO, vizavi de aviația de vânătoare, trebuie pe un program multianual să se pregatească achiziția celei de-a doua escadrile”, a explicat ministrul apărării, Mircea Dușa. Nu a fost stabilită până acum ţara care va livra României noile avioane de luptă şi nici suma ce va fi alocată de Guvern. Din moment ce nu se știe țara de la care le vom cumpăra, este limpede că nu vor fi avioane noi, nu?

Întrebarea pentru dl. ministru ar fi dacă noile F16 vor fi tot la a treia mână sau la a doua? 

Detalii: Condei.ro 

marți, 13 mai 2014

Condei.ro: Eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră poate deveni realitate

Gurile Dunării vs destabilizare
Prinsă în mijlocul evenimentelor provocate de Rusia, Ucraina a început să își controleze mai ferm frontiera pe segmentul transnitrean al Republicii Moldova. Pentru a merge la Moscova, liderii de la Tiraspol trebuie să mergă la Chișinău de unde să ia avionul către Kremlin, ucrainenii interzicându-le deplasarea via Odesa. Pe 9 mai, Dimitri Rogozin, mai pe românește Dumitru Rogojină :) , vicepremier al Federației Ruse, a întâmpinat dificultăți să folosească spațiul aerian ucrainean pentru a ajunge la Tiraspol, conform propriilor declarații, fiind nevoit să folosească spațiul aerian al României pentru a ajunge la Chișinău… Cam ciudat pentru tradiția rusească, nu?

La întoarcere și mai rău pentru rus, România a aflat între timp că Dumitru Rogojină, vicepremierul Rusiei, este pe lista celor sancționați de vest și i-a trântit ușa în nas, ușa spațiului aerian… Rogojină a fost nevoit să se strecoare într-o cursă de linie Chișinău – Moscova. Odată ajuns acasă a început să debiteze câte în lume și în stele… în fine.

Dar ce se va face Rusia în condițiile în care conflictele separatiste actuale se vor calma, iar Ucraina învățând lecția grea pe care a primit-o în ultimele luni va face viață amară transnistrenilor? Cum va mai controla Rusia în mod direct zona separatistă transnistreană dacă nu va avea o legătură terestră directă sau o legătură aeriană sigură? Spațiul aerian ucrainean ar putea să le fie semi-ostil o vreme bună…

Așadar, dacă vor accepta reîntoarcerea zonelor cu probleme de secesiune sub controlul total al Kievului, ce vor face cu Transnistria? O vor lăsa blocată între restul Republicii Moldova și o Ucraină ostilă? O vor pune pe linie de semiabandon? Îi vor face o punte spre Marea Neagră? Sau o vor controla prin intermediul Chișinăului? Astfel, îngrijorarea lui Darius Vlad că Rusia va încerca să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria este de actualitate. Mergând pe această linie și ținând cont de creșterea forțelor aeriene rusești în Crimeea, Rusia ar putea urmări 1) eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră sau 2) asigurarea accesului la Marea Neagră pentru zona transnistreană preluând Bugeacul (parte din actuala regiune ucraineană Odesa). Aceste scenarii sunt extrem de plauzibile având în vedere mutările geostrategice realizate de o vreme bună de Putin.

O parte din analiști sunt însă tentați să meargă pe varianta că Rusia nu ar dori Gurile Dunării preferând doar o ”destabilizare a Ucrainei în perspectiva alegerilor din 25 mai”… Dar de ce nu pe amândouă?

Transmiterea controlului Bugeacului, vestului regiunii Odesa în mâinile unor grupuri separatiste sprijinite masiv de forțele rusești ar asigura și mult doritul acces spre Transnistria și destabilizarea generală a Ucrainei, suplimentar față de destabilizarea care deja există. O serie de provocatori încercaseră zilele trecute să obțină poziții în orașul Reni, în Bugeac, la 22 km de Galați.

Trupele ruse vor invada teritoriul Ucrainei până la mijlocul acestei luni, au declarat surse din cadrul Ministerului de Externe din Belarus, citate de portalul charter97.org, relatează adevarul.ro. Portalul, nu oferă însă prea multe detalii referitoare la invazia rusă în Ucraina. În acelaşi timp, în cursul unei conferinţe desfăşurate în Canada, generalul Philip Breedlove, comandantul suprem al Forţelor aliate NATO în Europa, s-a arătat convins că Rusia își poate pune în aplicare planul în Ucraina fără să fie nevoie de o invazie oficială, de vreme ce are suficiente trupe speciale mascate în rândul populației civile și a separatiștilor.

Separatismul și forțele centrifuge o constantă în Ucraina
În articolul „Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)”, am arătat că timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei, „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea și alte teritorii din sud și est.

Deși Ucraina nu a fost un partener sincer pentru România și Republica Moldova, pierderea controlului regiunii Odesa de către Kiev ar fi o catastrofă pentru Chișinău care ar putea pierde definitiv zona transnisteană și întâmpina probleme mari cu UTA Găgăuzia și raionul Tărăclia.

Pe de altă parte, Ucraina a fost mereu sub amenințarea unei divizări, plecând de la teritoriile care nu i-au aparținut istoric și care au fost încorporate de sovietici în statul ucrainean și continuând cu rusificarea generalizată din sudul și estul Ucrainei a tuturor etniilor prezente. În aceste condiții, este de neînțeles atitudinea tuturor guvernelor de la Kiev care în conflictul transnistrean au mers pe cartea Rusiei sabotând în permanență poziția Republicii Moldova și susținând existența acestei enclave teritoriale sub comandă rusească.

Strategia defensivă a României și Republicii Moldova pe limanul Nistrului
Cristian Negrea este de părere că zona Bugeac – Odesa – Transnistria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”, analistul propunând o strategie defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, strategie care este puțin probabilă din cauza faptului că ridică probleme mari de convingere a partenerilor NATO, a Kievului, dar ridică și problema capacității militare și de disuasiune a armatei noastre, capacitate care nu este la nivelul dorit.

O astfel de strategie militară ar putea să fie o șansă pentru Kiev ca prin securizarea unui teritoriu de către armata română, teritoriu încă relativ liniștit, Ucraina să poată beneficia la finalul confruntărilor cu separatiștii (și eventual Rusia) de o minimă ieșire la Marea Neagră în situația în care vor fi copleșiți de numărul de focare de conflict / lungimea frontului de luptă. Este însă puțin probabil ca la Kiev să existe încrederea necesară că România nu va folosi această „oportunitate” pentru a-și recupera un teritoriu pierdut, Bugeacul și că această variantă de securizare a unui teritoriu este doar o măsură care pentru România are avantajul de a feri Republica Moldova de un scenariu catastrofal iar pentru Kiev are avantajul că în scenariul cel mai sumbru are totuși o minimă ieșire la mare.

Ce poate face Republica Moldova…
Pe ultima sută de metri, Republica Moldova şi-a plasat forţele militare în stare de alertă, invocând înrăutăţirea situaţiei de securitate în Ucraina, după ce guvernul de la Kiev a decis trimiterea unei unităţi militare de elită în portul Odesa. Preşedintele Nicolae Timofti şi premierul Iurie Leancă au spus într-o declaraţie comună că forţelor moldovenești de securitate li s-a ordonat „să ia toate măsurile necesare pentru asigurarea ordinii publice la frontierele de stat”. De asemena, vicepremierul moldovean Eugen Carpov s-a întâlnit marţi, la Casa Albă, cu Tara Leweling, directorul Consiliului Naţional american pentru Securitate, la o zi după plasarea forţelor de la frontieră în stare de alertă, din cauza unor îngrijorări legate de criza din Ucraina.

Este bine, însă ne putem întreba dacă de la escaladarea conflictului în Ucraina (începând cu Crimeea de ex) este posibil ca agenți ruși să fi aterizat liber la Chișinău și să se fi deplasat ulterior spre Tiraspol și alte zone din RM care ar putea deveni focare de instabilitate așa cum subliniază o parte a presei?

Dar situația creată la Banca de Economii a Moldovei (BEM) prin preluarea unui pachet important de acțiuni de Banca de stat a Federației Ruse, dar situația aeroportului din Chișinău concesionat unei firme din Rusia? Sunt aceștia pași spre contracararea unei situații periculoase în care ar putea fi împinsă Republica Moldova de către Rusia? Nu, exact invers, mielul, deși este protejat de niște garduri, începe să deschidă porțile să primească înăuntru pe lup. În cazul de față pe urs, ursul rus… Aeroportul din Chișinău aflat deja pe mână rusească este un punct fierbine în orice strategie de securitate a Republicii Moldova.

Alex Cozer de la Independent.md se întreabă care este reacția politicienilor de la Chișinău la informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși veniți de la Tiraspol (probabil via aeroportul Chișinău) „și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk? În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie. La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk. Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.”

Valeriu Munteanu deputat în parlamentul de la Chișinău din partea PL, invitat joi la emisiunea Fabrika de la Publika TV a punctat exact aspectele în care Chișinăul s-a auto vulnerabilizat în fața Rusiei (Banca de Economii, aeroportul, acceptarea propagandei rusești în media), acum când Republica Moldova se poate aștepta la provocări de orice tip.

Propaganda rusească este prezentă pe toate portavocile media ale Rusiei la Chișinău. Dovada impactului acestora sunt atât modul în care votează cetățenii Republicii Moldova, cât și sondajele privind atitudinea acestora față de UE vs. Uniunea Vamală, NATO sau România vs. Rusia. Sper să nu vedem dovezi mai conflictuale, pentru că în situația în care de la Kremlin se va urmări crearea unor provocări pe teritoriul RM, propaganda media va avea rolul ei. Lucrurile stau așa de mult timp, însă guvernul pro-european de la Chișinău nu a arătat un interes major în a stăvili propaganda media de tip sovietic care bombardează cetățenii republicii… Mai mult, revenirea TVR la Chișinău a fost un proces mult prea anevoios și încă incomplet pentru o guvernare democratică. Este adevărat că o serie de politicieni obțin bani buni de pe urma posturilor rusești difuzate în RM, dar întrebarea este cât timp vor mai accepta guvernanții de la Chișinău manipulările mediatice rusești, cât timp vor mai accepta să fie călcați în picioare de rusul Dumitru Rogojină?!

Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/eliminarea-ucrainei-de-la-marea-neagra-poate-deveni-realitate/

vineri, 25 aprilie 2014

Condei.ro: Va putea Rusia să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria?

Va putea Rusia să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria?

Condei.ro: Va putea Rusia să creeze ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria?

Transnistria și asigurarea accesului direct terestru/maritim al Rusiei la acest teritoriu separatist al Republicii Moldova face parte conform multor analize geo-strategice din următorii pași ai lui Putin pe frontul din Ucraina.
Rumaniamilitary.ro scrie că „ținând cont de experiența istorica dar și de declarații recente de pe scena politică națională și internațională, Rusia ar avea interese majore, după digerarea anexării Crimeei, în a crea o ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria, probabil via estuarul Nistrului, dar și în a controla gurile Dunării, ceea ce poate însemna practic anexarea întregului raion Odessa, cu Bugeac cu tot, și a Insulei Șerpilor, spre a fi alipite regiunii trans-nistrene”.
Opinia lui Marius Zgureanu de la Rumaniamilitary.ro, autorul articolului „Transnistria, un scenariu de cosmar”, este similară cu cea președintelui Băsescu care declarase că ”Putin se uită cu cel mai mare jind, dacă privim în istoria Federaţiei Ruse şi în istoria Imperiului rus, se uită cu jind la gurile Dunării. Cred că Transnistria, Odesa şi către gurile Dunării, către această zonă, nu ştiu dacă se va întâmpla, dar mi-am făcut datoria să avertizez aliaţii noştri, sper să nu se întâmple, dar, în mod categoric, aceste riscuri există”.
Moldova_Transnistria_Odessa_Bugeac_UkraineVorbind despre strategia defensivă a României pe limanul Nistrului în situația în care Rusia va ataca Odesa, Cristian Negrea emitea opinia că zona Bugeac – Odesa – Transnsitria ar reprezenta una din viitoarele ținte ale Kremlinului „lovitura va porni din Transnistria dar spre sud-est, cu scopul ocupării Odesei și apoi al avansului spre istmul Perekop, prinzând forțele ucrainene de acolo între două fronturi. Inevitabil, acestea vor ceda, lăsând cale liberă forțelor ruse din Crimeea care vor avansa ocupând tot sudul Ucrainei până la Nistru și chiar dincolo de el, până la Prut”  
Foarte plauzibil, scenariul prezentat de Marius Zgureanu de la Rumaniamilitary.ro, acela în care Rusia ar încerca să creeze o iesire la Marea Neagra pentru Transnistria este unul de dramatic pentru România și Republica Moldova: „Acest scenariu ar putea probabil fi lansat în apropierea alegerilor din Ucraina, alături de tulburari în regiunea de Est a Ucrainei, pentru a o șantaja, dar și pentru a da un mesaj de forță Chișinăului, Uniunii Europene, NATO dar și României cu privire la Basarabia. O forțare rapidă a ieșirii la Marea Neagră ar asigura o rută de acces maritimă pentru întăriri rusești sosite din Crimeea, rușii putând debarca și aproviziona rapid și mult mai consistent trupele separatiste decât printr-un pod aerian, destul de riscant prin spațiul aerian cvasi-ostil al Ucrainei”.
Evolutie_Transnistria
Evolutie Transnistria, foto Rumaniamilitary.ro
Scenariul respectiv ar urma să fie susținut și din alte zone instabile ale Republicii Moldova: „Pentru a își consolida poziția, zone de instabilitate precum Autonomia Gagauză (și eventual o diversiune în zona Bălti și N. Transnistriei) ar putea sprijini mișcările Rusiei, în toamna trecută existând zvonuri despre infiltrarea de cazaci în respectiva autonomie. Dacă Gagauzia s-ar alipi Bugeacului, împreună cu un coridor creat în această direcție dinspre Tighina, noul raion autonom sau republica Tiraspol-Odessa s-ar apropia de dimensiunile și populația R. Moldova, amenintând inclusiv Cahulul și având în schimb ieșire la Marea Neagră și bratul Chilia al Dunării, cu șanse mult mai mari de a deveni economic viabil, comparativ cu R. Moldova. Instalarea de forțe rusești la o aruncatură de bat de Portul Constanța, aeroportul Kogalniceanu și de gurile Dunării, ar anula aceste poziții strategice”, mai scrie Marius Zgureanu de la Rumaniamilitary.ro.
Cătălin Cornea în articolul „Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)” vorbea și despre varianta în care Rusia ar urmări eliminarea Ucrainei de la Marea Neagră. O astfel de variantă sau varianta în care Rusia ar asigura ieșire la Marea Neagră pentru Transnistria ar pecetlui speranțele Republicii Moldova de a mai recupera zona transnistreană și ar complica teribil lucrurile în Găgăuzia și raionul Tărăclia.
În situația actuală și privind la scenariile posibile, NATO ar trebui să ia în considerare asigurarea pentru Ucraina (aliații și partenerii din zonă) a unei protecții maritime până la Odesa pentru a împiedica incursiuni navale ruse spre Odesa sau limanul Nistrului.
Darius Vlad

joi, 27 martie 2014

Condei.ro: România se află pe locul 26 în lume la producția auto


re În 2013 producția modială de vehicule s-a ridicat la 87,2 milioane de unități la nivel global, cu 3,6% mai multe decât în 2012, potrivit primelor cifre bazate pe informațiile locale și colectate de Organizația Internațională a Constructorilor de Autovehicule, informează http://autoindustry.ro. România se află pe locul 26 în lume.

Producția de vehicule a crescut cu circa 3 milioane bucăți la nivel global, cererea fiind în continuă creștere.

Cel mai mare volum de vehicule a fost produs în China, aceasta cunoscând o creștere de 14% față de anul trecut, în timp ce mai multe țări cu producție semnificativă au construit mai puține automobile (Japonia, India, Canada, Rusia).

România se află pe poziția 26 în lume, cu un total de 410.997vehicule construite, o creștere de peste 20% față de 2012 când producția se ridica la numai 337.765 vehicule.

Deși avem producții semnificativ mai mari decat vecini ca Serbia (10.905), Ucraina (50.449), Ungaria (222.400), România (410.997) este totuși în urma unor state mici, dar care au dezvoltat o industrie auto performantă precum Cehia (1.132.931) sau Slovacia (975.000).

În acest context, este necesar ca Guvernul să prioritizeze proiectele de legare cu autostrăzi a Piteștiului și Craiovei pentru facilitarea transportului de autovehicule și reducerea costurilor de livrare.

Darius Vlad
Sursa: http://www.condei.ro/romania-se-afla-pe-locul-26-in-lume-la-productia-auto/

marți, 18 martie 2014

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”
Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina de est”

Moldova_Transnistria_Crimea_Ukraine
Democrația rusească: de la „Transnistria” la „Ucraina liberă” (de est)
Unii susțineau că Rusia nu va îndrăzni să atace Ucraina având în vedere forța și mărimea armatei ucrainene…!? Păi nu „a atacat”, ci a intervenit pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși”… Mai mult, „a fost solicitată întervenția de către Ianukovici, președintele în funcție”. În acest dialog al surzilor, „atac” vs. „intervenție pentru normalizarea situației”, nu prevalează forța dreptului, ci dreptul forței. Și Rusia, și Occidentul folosesc când forța dreptului, când dreptul forței în funcție de interese… Nu vă imaginați că Rusia va accepta să i se pună în coaste UE și NATO. Dacă ucrainenii doresc să meargă în Uniunea Europeană vor fi forțați să lase Rusiei o parte din teritoriu și populație, nu pentru a fi acel teritoriu alipit la Rusia neapărat, ci pentru a deveni o zonă tampon.
West_South_East_Ukraine_Moldova_Transnistria_Crimea
Separatismul susținut de Ucraina, separatism împotriva Ucrainei
Timp de mai bine de 20 de ani separatismul transnistrean gândit și controlat de Rusia a fost sprijinit semnificativ de Ucraina. Din cauza Ucrainei „statul” separatist transnistrean încă există. Dacă Ucraina respecta integritatea teritorială a Republicii Moldova, în câteva luni (maxim câțiva ani), separatiștii transnistreni, izolați teritorial de RM și de o Ucraina sinceră se sufocau economic și militar. Însă Ucraina a ales să sprijine separatismul promovat de Rusia în zona transnistreană… Acum rușii le mulțumesc cu separatism în Crimeea (și posibil în alte teritorii din sud și est)… Ucraina care va rezulta în urma acestor încleștări geopolitice va trebui să învețe să respecte mai mult vecinii și să fie mai sinceră. Nu poți să spui că ești altceva decât Rusia (că ești Ucraina) câtă vreme duci o politică sovietică…


Avansul forțelor rusești pe teritoriul ucrainean
Observăm că Ucraina nu are forța și organizarea militară să oprească desfășurarea și acțiunea ostilă a unor forțe străine în unele zone ale propriului teritoriu… Rusia controlează Crimeea aproape în integralitate și există deja provocări în alte orașe din sud și est.
Având în vedere că ei au tot clamat că intervin pentru „normalizarea situației” și pentru „apărarea cetățenilor ruși” este puțin probabil ca forțele rusești să dorească o încleștare puternică cu cele ucrainene. Rusia va avansa în teritoriul ucrainean atât de mult cât va fi posibil, adică până când va întâlni o ripostă serioasă. Acolo se va opri. Teritoriul „ocupat”, în mod normal (conform uzanțelor geo-strategice rusești post-sovietice), nu va fi anexat la Rusia, ci va fi pentru ei așa-zisa „Ucraină liberă” adică o nouă Transnistrie, având rolul să țină în loc Ucraina vestică zisă și „democratică”… Recent, pentru Bloomberg, premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, declara că speră „că ceea ce se întâmplă acum în Crimeea nu va deveni următorul conflict transnistrean înghețat“.


Riposta forțelor ucraineene
Riposta forțelor ucraineene întârzie să apară. Nici un convoi militar rusesc nu este oprit/blocat (ca să nu vorbim de dezarmat cu forța). Până unde vor înainta rușii? Va accepta Kievul ca rușii să urce spre Odesa sau Harkov? Kievul, atât politic, cât și militar pare să fie într-o ceață totală. În situația în care rușii vor continua să înainteze în teritoriul ucrainean în afara Crimeei, Ucraina va solicita probabil sprijin militar extern.


Intervenție militară suport
Nimeni nu are interesul să intre într-un conflict militar cu Rusia (cum nici Rusia nu ar dori să intre în conflict militar cu SUA sau chiar cu un stat NATO). Dacă vor interveni cei din NATO (deși puțin probabil), o vor face doar pentru a furniza tehnică militară Ucrainei și pentru a susține din spate forțele ucrainene (a securiza zona controlată de ucraineni).


Sancțiuni comerciale
Statele din vestul Europei au relații comerciale importante cu Rusia și în situația problemelor economico-financiare din Europa nimeni nu are interesul să-și anuleze singuri contractele. Mai mult, multe economii vest europene depind de contractele bune la gazul rusesc, nu vă imaginați că vor renunța la ele, nu? Sigur că SUA nu este dependentă de gazul rusesc și nici nu au centre financiare care plutesc pe banii oligarhilor ruși… Europa de vest este în altă situație și nu are nici un interes să intre într-o blocadă economică cu Rusia… Cu cât mai multe sancțiuni economice acum, cu atât mai greu va fi să îți renegociezi ulterior cu rușii contractele energetice.


Scenarii
Rusia avea pregătit demult acest scenariu. Miliţiile „cazace” care au avut rolul de demarare a revoltelor publice împotriva noilor autorități de la Kiev se pregătesc pentru astfel de situații de foarte mult timp. Autoritățile de la Chișinău au demascat astfel de persoane în Republica Moldova în preajma așa-zisului referendum organizat de UTA Găgăuzia… Milițiile „cazace” există și acționează la comanda Rusiei acolo unde este nevoie de o mână hard a Kremlinului.
Ucraina nu este în postura unei țări care să convingă că dorește un parcurs de integrare europeană. Dacă atunci când a stabilit ca obiectiv integrarea europeană, România a avut un parcurs bun de diminuare a corupției, implementare a aquis-ului comunitar și creștere economică, apreciate pentru un stat candidat, în Ucraina toate reformele mult trâmbițate din ultimii 10 ani nu au adus nici un progres relevant, motiv pentru care toate alegerile parlamentare din această perioadă au avut potențialul de se transforma în revolte publice. Tocmai de aceea, o regiune secesionistă care să țină în loc Ucraina ar putea să-i compromită pe perioadă îndelungată perspectivele europene. Ceea ce este chiar scopul Rusiei!
A. Un nou stat (Crimeea sau o zonă mai mare), cu păstrarea accesului la Marea Neagră a ucrainenilor (prin Odesa). În acest caz, vom asista probabil la un teritoriu ucrainean divizat, cu o Ucraină vestică cu suportul și securitatea militară asigurată de NATO și Ucraina estică (sau sud-estică) sub controlul militar și politic al Rusiei.
B. Un nou stat care leagă zona transnistreană de Crimeea și poate și regiuni din est. O astfel de variantă ar elimina Ucraina de la Marea Neagră și pecetlui soarta zonei transnistrene. Din punctul de vedere al Ucrainei, eliminarea accesului la Marea Neagră ar bloca dezvoltarea economică mărind dependența de Rusia. Într-o astfel de situație, Republica Moldova va analiza serios și perspectiva renunțării la zona transnistreană pentru a putea înainta spre Europa. La Chișinău, acum nici un politician nu are curajul să promoveze ideea desprinderii de zona transnistreană pentru că va pierde voturi…. Dacă se va ajunge acolo, întrebarea este cum se va separa fără conflict zona transnistreană având în vedere că separatiștii controlează și orașul Tighina de pe malul drept al Nistrului… O altă întrebare este, dacă Rusia ajunge prin Ucraina la zona transnistreană, va prelua și Bugeacul?


Cătălin Cornea
Sursa: http://www.condei.ro/democratia-ruseasca-de-la-transnistria-la-ucraina-libera-de-est/

Forțele separatiste transnistrene urmăresc să își construiască propria flotă militară aeriană

elicopter_asltAșa-zisul Parlament de la Tiraspol a transmis, într-o solicitare adresată liderului transnistrean Evgheni Şevciuk, că dorește intensificarea controlului asupra spațiului aerian al zonei transnistrene, informează Mediafax.
„Sporirea cooperării Rep. Moldova cu organismele NATO conduce la eroziunea neutralității constituționale a republicii şi pune sub semnul îndoielii securitatea Transnistriei”, a precizat așa-zisul Parlament, citat de Itar-Tass, în pagina electronică. Acesta a cerut „consolidarea eforturilor organismelor statului” de a elabora măsuri pentru controlul spațiului aerian în concordanță cu principiile dreptului internațional şi prevederile legii privind frontiera Transnistriei”.
Din punct de vedere al dreptului internațional, R. Moldova controlează spațiul aerian al zonei separatiste transnistrene. De facto, Republica Moldova nu are capacitatea să își controleze nici spațiul aerian din dreapta Nistrului, ca să nu mai vorbim de cel din stânga…
În 2012 fostul ministrul apărării, Vitalie Marinuţă, a înaintat către Parlamentul de la Chișinău proiectul care reglementează modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Astfel, opt avioane şi opt elicoptere urmau să fie procurate din bugetul de stat pentru apărarea frontierei de stat a RM (inclusiv zona transnistreană). Costurile erau în 2012 estimate la 240 de milioane de dolari. Fostul mnistrul apărării, Vitalie Marinuţă, declarase că proiectul reglementează modul de acțiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al al Republicii Moldova. „Pentru realizarea cu succes a sarcinii de asigurare a pazei frontierei de stat în spațiul aerian se impune necesitatea identificării posibilităților de dotare a Forţelor Aeriene cu avioane şi elicoptere de luptă”, a menţionat fostul ministru. Vitalie Marinuţă mai precizase că elicopterele aflate în prezent în dotarea Armatei Naționale sunt de transport, nu de luptă. Iar MIG-urile, pe care ministerul încearcă să le vândă, nu pot fi folosite pentru interceptarea aeronavelor.
Proiectul nu a fost încă transpus în practică astfel că spațiul aerian al Republicii Moldova nu este controlat de Chișinău. Din cauza acestei slăbiciuni a Chișinăului, forțele separatiste de la Tiraspol profită să își construiască propria flotă aeriană.

Alexandru Croitoru
Sursa: http://www.condei.ro/cooperarea-republicii-moldova-cu-nato-ne-ameninta-securitatea-se-tem-separatestii-transnistreni-care-doresc-intensificarea-controlului-asupra-spatiului-aerian-al-zonei/

vineri, 13 decembrie 2013

Curtea Constituţională a Republicii Moldova face lumină: limba vorbită la Chișinău este limba română și textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează în fața textului Constituţiei.

„La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013).

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.”

Detalii: http://www.constcourt.md

În 2014 se va produce Dusterul cu numărul 1.000.000

La aproape 4 ani de la lansarea pe piaţă, Dusterul producătorului autohton Dacia a ajuns la o cifră impresionantă de vânzări, care i-a luat prin surprindere chiar şi pe cei de la Renault. De la lansarea din iunie 2010 şi până acum au fost comercializate peste 823.000 de exemplare pe aproape toate continentele!
Previziunile Renault sunt ca înainte de jumătatea anului 2014 să asistăm la atingerea unui număr de un milion de exemplare Duster.
Din exemplarele vândute până acum, mai mult de jumătate poartă sigla Dacia, fiind vorba de maşini comercializate în Europa şi în unele ţări din zona mediteraneană, în rest fiind vorba despre modele Duster cu siglă Renault, comercializate în Rusia, India şi America de Sud.
Modelul Duster este produs în 5 locaţii (România, Rusia, Brazilia, Columbia şi India).
Detalii: http://frunze.ro/portal/

Ramona Mănescu: Vom demara discuții cu partenerii chinezi pentru linia feroviară de mare viteză Viena-București-Constanța

re Discutiile tehnice privind realizarea liniei feroviare de mare viteza pe ruta Viena - Bucuresti - Constanta vor demara cu partenerii chinezi in data de 10 decembrie, valoarea proiectului fiind de 11 miliarde de euro, a declarat, marti, ministrul Transporturilor, Ramona Manescu, intr-o conferinta de presa, citata de Agerpres.

„Este foarte clar ca nevoia de dezvoltare in Romania este cu mult mai mare decat posibilitatile de finantare din fonduri europene, drept pentru care acest parteneriat cu China este binevenit. Acest parteneriat se va realiza in conditiile si respectand toate criteriile impuse de Uniunea Europeana. Am transmis partenerilor chinezi o serie de propuneri, printre care si dezvoltarea si realizarea unei linii feroviare de mare viteza. Este un coridor european care va pleca din Viena, va ajunge la Budapesta, Bucuresti si Constanta. Prima intalnire de lucru o vom avea pe 10 decembrie, apoi in prima jumatate a lunii ianuarie. Vom incepe, probabil, cu un tronson care este usor de realizat, datorita conditiilor de teren (Bucuresti - Constanta). Interesul foarte mare este sa conectam portul Constanta”, a mentionat Manescu.

Detalii: Agerpres si Romanian Youth Voice
Foto: Adevarul

miercuri, 17 aprilie 2013

CatalinCornea.ro: Gazprom, Ucraina, gazele de şist şi noi…

ponta-filatNoi, adică România şi Republica Moldova suntem indirect influenţaţi de orice reeditare a „războiului gazelor” dintre Ucraina şi Federaţia Rusă. Pe 26 ianuarie 2013, gigantul energetic rus Gazprom a înaintat companiei ucrainene Naftogaz pretenţii financiare de şapte miliarde de dolari, ca urmare a nerespectării cantităţilor de gaze importate de Ucraina. Astfel, Naftogaz este acuzată că a luat mai puţine gaze decât prevede contractul de import. Contractul semnat în anul 2010 prevede că Naftogaz va procura de la Gazprom până la 52 de miliarde de metri cubi pe an. Gazprom consideră că potrivit prevederilor contractuale şi principiului take-or-pay, Naftogaz era obligat să importe cel puţin 41,6 miliarde de metri cubi, indiferent dacă Ucraina are sau nu nevoie de această cantitate.
harta zona transnitreanaDacă aceste pretenţii financiare nu vor fi retrase există posibilitatea să asistăm la cel de-al treilea „război al gazelor” între Ucraina şi Federaţia Rusă după anul 2006. Acest impas nu poate fi însă disociat de încercarea Ucrainei de a reduce dependenţa de gazele ruseşti, încercare concretizată prin contractele semnate recent de Ucraina cu Royal Dutch Shell privind exploatarea mai multor zăcăminte de gaze de şist, contract în valoare de 10 miliarde de dolari.

După căderea URSS, şantajul geopolitic rusesc a fost exercitat asupra tuturor statelor care au manifestat intenţie de detaşare faţă de influenţa Kremlinului sau orientare a politicii externe spre spaţiul euro-atlantic. S-a speculat foarte mult că în spatele protestelor privind exploatarea gazelor de şist în Europa ar sta Gazprom, gigantul energetic rus. Exploatarea gazelor de şist în Europa este de natură să reducă semnificativ influenţa Moscovei (prin Gazprom) în Uniunea Europeană şi statele din fostul URSS care aspiră la aderarea la proiectul european. Exploatarea gazelor de şist prezintă riscuri ecologice, însă abordarea acestei probleme în Europa a fost mai mult una politică, iar speculaţiile în legătură cu interesele Gazprom în împiedicarea acestor exploatări nu pot încă fi înlăturate.

Aceste evoluţii pot avea impact şi asupra noastră. Un nou război al gazelor dintre Rusia şi Ucraina ar putea avea efecte negative asupra asigurării necesarului de gaze pentru economia Republicii Moldova şi parţial asupra României, dacă nu există stocurile necesare. Pe de altă parte, extinderea perimetrelor de exploatare a gazelor naturale în România (atât terestru, cât şi în Marea Neagră) şi o eventuală exploatare a gazelor de şist pot conduce la exporturi însemnate de gaze pe piaţa din regiune, inclusiv în Republica Moldova, mai ales că este preconizată pentru perioada următoare începerea construcţiei conductei interconector de gaze România şi RM. Acest interconector poate asigura o facilă furnizare a gazelor din România în Basarabia în situaţia în care şantajul direct al Kremlinului sau stoparea de către ucrainieni a tranzitului gazelor ar pune economia Republicii Moldova în dificultate.

Aşadar, continuarea identificării de surse alternative de producere / import gaze de către România şi urgentarea interconectării infrastructurii în primul rând de gaze şi energie electrică între România şi Republica Moldova reprezintă priorităţi pe care politicienii români de la Bucureşti şi Chişinău trebuie să le pună în practică.

Sursa: http://www.catalincornea.ro/2013/02/27/gazprom-ucraina-gazele-de-sist-si-noi/

Tolerance.ro: România investește 700 de mii de euro în 8 proiecte din Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe de la București va acorda în acest an Republicii Moldova asistenţă pentru dezvoltare de aproximativ 700 de mii de euro.

Potrivit Ministerului român de Externe, vor fi finanţate opt proiecte în domeniul migraţiei; politicii non-discriminare; statisticii regională ca ajutor pentru dezvoltarea economică; afacerilor interne; creşterea capacităţii instituţionale şi dezvoltarea societăţii civile.

În total România va aloca 2 milioane de euro asistenţă pentru dezvoltare, printre beneficiari fiind state ca Egiptul, Tunisia, Libia, Irak, Palestina, Ucraina și Afganistan.

Sursa: http://tolerance.ro/portal/rule-of-law/romania-investete-700-de-mii-de-euro-in-8-proiecte-din-republica-moldova/

Frunze.ro: Solar Impulse traverseaza America

reSolar Impulse, avionul experimental propulsat doar de un motor electric alimentat cu energie solara, este gata sa traverseze Statele Unite ale Americii de la est la vest. Avionul va pleca in 1 mai din San Francisco si, pana la New York, unde va ajunge la sfarsitul lunii iulie, va face 5 escale.

Putem zbura 24 de ore neintrerupt, cu 70 de kilometri pe ora, iar ca sa traversam SUA avem nevoie de cel putin 3 luni. In tot acest timp cei care vor sa urmareasca misiunea vor putea sa ia legatura cu noi si sa ne puna intrebari”, a spus Andre Borschberg, initiatoriul proiectului.

In 2010, avionul solar, care are o avengura a aripilor comparabila cu cea a unui Boeing 747, a efectuat un zbor fara escala, timp de 26 de ore, pentru a-si demonstra capacitatea de a acumula suficienta energie in timpul zilei pentru a-si continua zborul si in timpul noptii.

Un an mai tarziu, a efectuat primul zbor international intre Belgia si Franta si, in iunie 2012, primul periplu transcontinental intre Madrid, Spania, si Rabat, Maroc in 20 de ore.

Pentru 2015, pilotii Andre Borschberg si Bertrand Piccard planuiesc un tur al lumii la bordul unei versiuni imbunatatite a Solar Impulse.

Sursa: http://frunze.ro/portal/transport-verde/solar-impulse-traverseaza-america/

SarahInRomania: Romania's Katyn: The Fântâna Albă massacre - Easter Day, April 1st, 1941

reApril 1st 2013 marks 72 years since the Fantana Alba massacre in Northern Bucovina near the village of Fantana Alba, today in the Ukraine. Between 200 and 2,000 civilians were killed when their attempt to cross the border from the Soviet Union to Romania was met with open fire by Soviet border troops. Although according to some data no more than 48 civilians were killed, local witnesses assert a much higher toll of 2-3,000, claiming that survivors were tortured, killed, or buried in mass graves. Other survivors were allegedly taken away to be tortured and killed at the hands of the infamous NKVD. However many it was, one was too many. It was, in effect, Romania's Katyn.

'In June 1940, Romania was forced to withdraw from territory inhabited by some 3.76 million, submitting to an ultimatum given by the Soviet Union. The Romanian administration and military were evacuated, and the Red Army and NKVD quickly occupied the land. The rapid unfolding of events caught many families by surprise, especially those who had relatives on both sides of the new border. This lead to attempts to cross with or without official permission.

From the more remote areas of the Chernivtsi Oblast (the northern portion of acquired territories included in the USSR), 628 people from a myriad of ethnic and social groups crossed the border to find refuge in Romania - one Ukrainean scholar estimated the number of refugees flooding into Romania during the first year of Soviet administration to be at 7,000...

The Soviet authorities were not amused and reacted swiftly: First, border patrol efforts were intensified and then, lists were made of families with one or more 'deserters' who had fled to Romania, thus considered "traitors of the Motherland" and subject to labour camp deportation. On January 1, 1941, the lists made by the 97th Unit of the Soviet Border Guards noted 1,085 people. Tables for other localities featured 1,294 (December 7, 1940). At this point, even people merely suspected of intending to flee to Romania were included.

(Photo source) On 19th November 1940, 40 families (105 people) from Suceveni village with 20 guns between them tried to cross the frontier at Fântâna Albă. That night, a battle ensued with Soviet border guards in which 3 people were killed, 2 wounded and captured by the Soviets while the rest of the group (including 5 wounded) succeeded in getting to Rădăuţi on the other side of the border. The relatives of these 105 were all arrested and deported to Siberia.

On Easter Day, 1st April 1941, a peaceful but huge crowd of unarmed people from several villages carrying a white flag and religious symbols walked together as one towards the new Soviet-Romanian border. There were rumours circulating that the Soviets would now permit crossing into Romania. At the border, they were warned by Soviet troops to stop. The group apparently ignored the warning and the border guards opened fire....

The exact death toll remains a matter of controversy. Eyewitnesses estimate that around 200 people were killed directly by gunfire and many more wounded. Those who died outright seem to have been the luckier ones. Some of the surviving wounded were allegedly captured, tied to horses and dragged by their feet to previously dug common graves where they were killed, beaten with shovels or buried alive. Others were brought to the Hlyboka NKVD headquarters where they were tortured to death, while more were taken after torture to the city's Jewish cemetery and thrown alive into a common grave over which quicklime was poured.

(Photo source) An account of events is given by one of the few surviving eyewitnesses Gheorghe Mihailiuc in his book, "Dincolo de cuvintele rostite" (Beyond spoken words), published in 2004 by Vivacitas in Hlyboka. He describes what happened at Fântâna Albă as a "massacre", a "genocide", a "slaughter". He's not wrong there...

There is discussion as to whether or not the Soviet border guards warned the column of people to stop before opening fire. Some sources say that the Soviets summoned the column to halt, but that a flag-bearer at the front reassured the crowd that the guards were forbidden to open fire upon groups of over 20. So much for that. Seconds later, machine gun fire hit the group of unarmed civilians at full force.

During 1940-1941, between 12-13,000 Bucovinians (mostly, but not all ethnic Romanians) were deported to Siberia and the Gulag. As a result of emigration and killings, the Romanian population of the Chernivtsi region dropped by more than 75,000 between the Romanian 1930 census and the first Soviet census of 1959. It has been claimed that these persecutions were part of a programme of deliberate extermination, planned and executed by the Soviet regime.'

(Text: edited from Wikipedia)

I knew nothing of this terrible page in Romania's history. For more on the Fantana Alba massacre if you can bear it, please see Ziaristi Online, Basarabia-Bucovina Info, ...fantana, Nasul.tv (text and video), roncea.ro, Magazin Cultural Stiintific and Timpul MD.

See also this in Cotidianul (April 2010) and a letter to the press both by Roxana Dascalu (Reuters).

Why Romanian officials have NEVER acknowledged nor condemned the massacre (Tismaneanu refused to commemorate it, too, but I gues one shouldn't be surprised) at Fantana Alba and thus, journalists also remain pretty schtum on the subject (you will see that most of the hyperlinks above are blogs and sites rather than Romanian press) is a mystery to me. Perhaps it is due to pure (and shameful) ignorance? Perhaps they do not know, thanks to so-called 'historians' let loose in classrooms during the communist era such as THIS scumbag, who falsified fact and grossly deformed truth for personal profit. Or perhaps they simply do not want to cheese off the Russians. Hmm... when one imagines the horror back then on the Easter Day of 1941, the agony, the terror, the brutality, the killings, I'd say that upsetting the Russians would be a small price to pay for memory and homage to one's own dead. Wouldn't you?

Lest we forget...

Source: Sarah in Romania blog http://sarahinromania.canalblog.com/archives/2013/04/01/26795504.html

TimocPress.info: Redacţia de limba română a Radio Ucraina Internaţional la un pas de a fi lichidată

O veste şocantă venită de la colegii de presă românească din Ucraina a străbătut ca un fior de gheaţă, ieri, la lucrările Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români, desfăşurat la Donji Milanovac – Serbia, întreaga media. Carolina Jitaru – redactor ştiri în cadrul redacţiei Emisiuni în limba română a postului Radio Ucraina Internaţional, care trebuie să îşi susţină lucrarea cu care s-a înscris la forum, a anunţat faptul că în curând postul de radio în limba română ar putea fi desfiinţat. Cu lacrimi în ochi, colega noastră a cerut sprijinul mass-media din România şi din Europa pentru ca aceasta să facă demersuri şi memorii în sprijinul menţinerii redacţiei de limba română la care lucrează. Momentul a fost unul emoţionant şi uluitor totodată, mai ales că a reuşit să creeze o emoţie atât de puternică în sală, încât ceilalţi autori de teme aflate pe agenda forumului aproape că au fost tentaţi să minimalizeze subiectele de dezbatere.

Concret, Compania Naţională de Radiodifuziune a Ucrainei, în cadrul procesului de optimizare a a activităţii şi de reducere a cheltuielilor a înaintat Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune al Ucrainei propunerea de desfiinţare a Redacţiei Emisiuni în Limba Română a postului Radio Ucraina Internaţional. „Am primit această informaţie pe data de 1 aprile 2013, iar pe 2 aprilie aveam să aflu că nu fusese vorba de o păcăleală”, a precizat redactorul şef al Secţiei de limba română – Vitalie Zîgrea. „Din momentul în care se va lua decizia, dacă se va lua, în câteva luni ar trebui să fie lichidată redacţia de limba română. Aici lucrează în prezent un număr de 12 angajaţi, în special tineri entuziaşti care pun pasiune în difuzarea de emisiuni pentru românii ucrainieni. Ar fi nedrept să păţim aşa ceva, mai ales că anul acesta se împlinesc 45 de ani de când Redacţia de Limba Română de la Radio Ucraina Internaţional a emis în eter pentru prima oară”, mai spune Zîgrea.

Conducerea redacţiei româneşti a adresat deja un memoriu către Preşedintele Ucrainei – Viktor Ianukovici, către premierul Ucrainei şi împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului. Memoriul a fost semnat de 20 de ONG-uri româneşti şi ucrainiene şi redacţii ale publicaţiilor de limba română din Ucraina. Colegii noştri speră din tot sufletul că decizia capitală nu va fi luată până la urmă şi că responsabilii cu activitatea de radio şi televiziune din Ucraina vor da dovadă de înţelepciune în concordanţă cu angajamentele Ucrainei faţă de România, dar şi de forurile europene.

Redacţia de Limba Română a Radio Ucraina Internaţional a luat fiinţă la data de 1 iunie 1968, în prezent emite timp de patru ore şi 25 de minute zilnic, prin satelit, internet şi unde medii şi este ascultată peste tot în lume.

„Este un atac voalat la adresa presei de limba română din Ucraina şi o încercare de destabilizare a acesteia, pentru că mă îndoiesc că e vorba de o economie considerabilă care s-ar putea face prin lichidarea acestei redacţii. Din câte ştiu eu, în România, de exemplu, la televiziunea naţională s-au disponibilizat aproape o mie de oameni, dar niciunul din partea minorităţilor care în România sunt bine protejate de stat”, a declarat Vasile Tărîţeanu, fost colaboraror al redacţiei de limba română a Radio Ucraina Internaţional, membru al uniunii scriitorilor din Ucraina, din Moldova şi din România, dar şi preşedintele Senatului Uniunii Interregionale a Comunităţilor Româneşti din Ucraina.

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români va adopta un document de sprijin în aceste zile faţă de situaţia colegilor din Ucraina, după cum a precizat Romeo Couţi – preşedintele FIJR.

Sursa: http://www.timocpress.info/index.php/ro/agentia-de-presa/societate/1008-redactia-de-limba-romana-a-radio-ucraina-international-la-un-pericol

vineri, 15 februarie 2013

Romania, “Country of the Year” at BioFach World Organic Trade Fair

reRomania is “Country of the Year” at BioFach, the World Organic Trade Fair that started on Wednesday in Nuremberg, Germany.

“This statute represents an excellent opportunity to promote Romanian organic products and to present to all participants the potential of organic farming in Romania. Our country’s participation with 55 exhibitors at this important event ensures cooperation with other countries that have the same purpose – that of creating a powerful and competitive organic agriculture sector prepared for the future,” an Agriculture Ministry communiqué shows.

“Our goal is that of offering a diversified range of quality organic products that can ensure a healthy life for consumers and European citizens in particular, considering the fact that the latest statistics show a rise in the demand for organic food, so that four out of ten Europeans are choosing this kind of products,” Achim Irimescu, secretary of state within the Agriculture and Rural Development Ministry, stated during the opening ceremony. The fair’s official tour started from Romania’s stand.

Source: http://frunze.ro/portal/agricultura/romania-country-of-the-year-at-biofach-world-organic-trade-fair/