Bugeacul românesc: Bugeacul Românesc

duminică, 3 iunie 2007

Bugeacul Românesc

Bugeacul este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voevodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bugeacul-romanesc...

Bugeacul (denumire turcă Bucak, în ucraineană Буджак) este Basarabia istorică, o regiune de stepă a fostului voevodat al Moldovei, azi situată la sud de Republica Moldova, între hotarul acestui stat, Dunăre și Marea Neagră.

În 1812, când Imperiul Rus a anexat partea de răsărit a voevodatului a Moldovei, între Prut și Nistru, autoritățile imperiale au extins numele de Basarabia la tot teritoriul anexat, folosind pentru Basarabia istorică denumirea turcească de Bugeac. Regatul României a menținut aceste denumiri între 1918 și 1940. În 1940, regiunea a fost preluată de Ucraina în cadrul URSS, în urma Pactului Hitler-Stalin.

Istoria Bugeacului

Teritoriul actualului Bugeac (12.400 km pătrați) a făcut parte din vechiul regat Dacic al lui Burebista; partea sa sudică a fost adusă temporar sub stapânire romană. După ce a trecut în sec. IX-XII prin mai multe stăpâniri, fiind spațiu predilect de așezare a migratorilor (turanici), genovezii încep să construiască mai multe cetăți pe litoralul Marii Negre, dar și pe brațul Chilia din Delta Dunării. Cetățile Oblucița, Chilia și Cetatea Albă au fost toate ori construite ori extinse de genovezi. În prima parte a secolului al XIV-lea, acest teritoriu intră în stăpânirea lui Basarab I, unificatorul Țării Românești, care pe atunci se numea Basarabia. Ulterior, Moldova preia aceste cetăți, mai ales sub domnia lui Alexandru cel Bun (1399-1432) și păstrază pentru această regiune moștenită de la Basarabi, numele de Basarabia. În 1484, Moldova lui Ștefan cel Mare este nevoită să renunțe la cetățile de la Marea Neagră și de la Dunăre în favoarea Imperiului Otoman, care denumește regiunea Bucak (citește : Bugeac), însemnând în turcește : "Ținut de frontieră".
De la 1484 și până la 1812, Bugeacul, care după 1538 va include și cetatea Tighina, face parte din pașalâcul (provincie) turcesc de la Silistra. Tătarii așezați aici devin populația majoritară. Regiunea este cedată rușilor după Pacea de la București din 1812, împreună cu Moldova de la est de Prut. Autoritățile imperiale rusești au alungat populația tătară și o parte din cea moldoveană spre Dobrogea, invitând în schimb din Dobrogea Bulgari și Găgăuzi ortodocși, iar din alte țări germani, Ruși și Ucraineni să le ia locul. Scurta stăpânire moldovenească, lunga ocupație turcească apoi rusească, precum și procesul de colonizare de după 1812, explică populația eterogenă a regiunii.
Între 1856 și 1878, o bună parte a Bugeacului, ca parte a județelor Cahul, Bolgrad și Ismail, au intrat sub stăpânirea Moldovei, respectiv a României după 1859.
În 1918 teritoriul trece în componența României, iar în 1940 este anexat de Uniunea Sovietică, care îl atribuie RSS Ucrainene. Conform unei înțelegeri între Hitler și Stalin, populația germană emigrează în al 3-lea Reich. În locul acesteia este colonizată populație ucraineană și rusă. Astfel, ucrainenii reușesc să-i devanseze numeric pe români. Inițial, la data de 7 august 1940, Bugeacul a fost constituit într-o regiune administrativă a RSS Ucrainene : Regiunea Izmail, dar la data de 15 februarie 1954, a fost anexat Regiunii Odesa.
Între 1941 și 1944 teritoriul reintră în componența României, dar în 1944 este reocupat de trupele sovietice. Tratatul de pace din 1947 confirmă stăpînirea sovietică asupra Basarabiei, inclusiv a Bugeacului.
În 1991, ca urmare a destrămării Uniunii Sovietice, Bugeacul devine parte a Ucrainei.

Bugeacul românesc

duminică, 3 iunie 2007